„Era post-adevăr” nu este un sinonim al minciunii, ci o etapă culturală și cognitivă în care adevărul greu, obiectiv, devine mai puțin influent în formarea opiniei publice, decât adevărul subiectiv, ușor de acceptat, prezentat frumos, că fiind "soluția salvatoare".
În esență, era post-adevărului descrie trecerea de la o realitate verificabilă, bazată pe fapte, la o realitate percepută, filtrată prin algoritmi, mass media controlată, rețele sociale cenzurate și biasuri cognitive. În acest context, frica devine un instrument eficient de modelare a percepției: scenarii alarmiste și mesaje emoționale sunt folosite pentru a influența comportamentele mai rapid decât orice argument rațional. Adevărul ușor – simplu, confortabil și pe placul convingerilor noastre – este acceptat fără efort, în timp ce adevărul greu – complex, incomod și plin de nuanțe – este adesea respins, chiar și atunci când este susținut de dovezi clare. Astfel, opinia ajunge să fie tratată ca echivalentă cu cunoașterea, iar emoția să dicteze realitatea.
Campania pro-Brexit a adus în prim-plan idei ușor de înțeles și de reținut, precum „controlul granițelor” și „recâștigarea suveranității” – un adevăr ușor pentru mulți britanici, care își doreau mai multă autonomie în luarea deciziilor. În același timp, a vehiculat și argumente economice puternice, precum suma de 350 de milioane de lire pe săptămână presupus trimisă Uniunii Europene și care „ar putea merge la NHS”. Deși ulterior această cifră a fost contestată, adevărul greu rămâne: contribuția financiară a Regatului Unit către bugetul UE era semnificativă, iar o parte a electoratului a considerat legitimă redirecționarea acestor fonduri către priorități interne.
În campania lui Donald Trump, mesajele despre securizarea frontierelor, protejarea locurilor de muncă americane și readucerea producției în SUA au rezonat profund cu un electorat care se simțea ignorat de decenii. În timp ce adversarii politici avertizau constant asupra unui viitor sumbru în cazul unei victorii a lui Trump – vorbind despre colaps economic, izolare internațională și restrângerea libertăților – strategia sa a fost să contracareze aceste scenarii alarmiste cu promisiuni clare și directe, menite să inspire încredere și acțiune. Pentru susținătorii săi, el nu doar respingea frica indusă de tabăra adversă, ci oferea o alternativă optimistă și pragmatică, centrată pe ideea că America poate redeveni puternică și respectată.
Pandemia de COVID-19 a fost o perioadă marcată nu doar de un val de informații și dezinformări, ci și de un narativ oficial care, pentru a obține conformarea populației la măsurile impuse, a pus accent constant pe scenarii alarmiste și pe accentuarea riscului, alimentând astfel un climat generalizat de teamă.
A fost o perioadă în care valul de "informații oficiale" versus „informații alternative” a creat uriașe contradicții. "Știrile oficiale" au etichetat instant orice informație externă că teorii ale conspirației, chiar dacă informațiile erau sosite de la oameni de știință. Beneficiile vaccinurilor, normele și restricțiile impuse în baza "informațiilor oficiale" nu a fost documentată și acceptată uniform de societatea stințifică, ceea ce a condus la divizarea socitetății globale.
Conflictul ruso-ucrainean nu se desfășoară doar pe câmpul de luptă, ci și în spațiul digital. Dezinformarea, deepfake-urile, manipularea imaginilor și reinterpretarea istoriei sunt folosite inclusiv de presa internațională oficială. Prezentarea adevărului și a realității este reinterpretată după cum dictează anumite interese, ori după suma plătita de una din părți pentru a prezenta adevărul ei.
Sute, mii de canale de știri, de ong-uri ce deservesc unui interes, controlate și fară drept de a prezenta realitatea, folosite doar ca instrument de manipulare și propagandă. Internetul a democratizat accesul la informație, dar a generat și un haos informațional. În lipsa unui filtru de validare, adevărul se diluează într-un ocean de opinii, zvonuri, fake news și teorii conspiraționiste.
Platformele online personalizează conținutul în funcție de preferințele utilizatorului, creând bule informaționale (filter bubbles) în care oamenii nu mai sunt expuși la opinii diferite. Astfel, percepția devine auto-validantă, iar adevărul devine relativ.
Scăderea încrederii în autorități, presă și știință se datorează lipsei de transparență a acestora, și uneori apartenența vădită unei narațiuni, a făcut loc neîncrederii populației și divizarea acesteia.
Psihologic vorbind, oamenii sunt atrași mai ușor de povești și emoții decât de cifre și dovezi seci. Într-o lume suprasolicitantă, creierul caută explicații simple, chiar dacă sunt inexacte, pentru a evita efortul de a procesa adevăruri complexe și inconfortabile. Această tendință este exploatată adesea prin mesaje care amplifică frica – de la pericole iminente până la scenarii catastrofale – deoarece teama declanșează reacții rapide și emoționale, reducând disponibilitatea oamenilor de a analiza critic informația.
În loc de dialog și dezbatere, apar tabere antagonice care nu mai împărtășesc o realitate comună. Nu doar opiniile diferă, ci și „faptele” fiecărei tabere. Astfel, conflictul devine ireconciliabil.
Deciziile informate – esențiale într-o democrație – devin aproape imposibile. Alegătorii nu mai votează pe baza unui adevăr comun, ci a unor narațiuni divergente, construite pentru a stimula furia sau frica, uneori emise chiar de autoritățile de stat. Amintesc narativul oficial ori semi-oficial cu antivaccinistii ce trebuiau decăzuți din drepturi, marginalizați, fară drept de muncă, decăzuți din drepturile părintești, concediați, chiar s-au făcut referiri la arestarea acestora. Acuzații ce au indus o ură profundă în societate și divizarea acesteia.
O societate care nu mai poate discerne între adevăr și fals devine ușor de manipulat de către puteri externe sau elite interne. Războiul informațional devine o armă strategică, mai eficientă decât forța brută.
Se erodează însuși fundamentul cunoașterii: ce mai este real? Ce sursă mai este credibilă? În acest haos, adevărul devine o opțiune, nu o referință comună.
Este esențial să formăm cetățeni capabili să analizeze sursele de informație, să identifice biasurile și să verifice faptele. Educația digitală ar trebui să devină parte din curricula școlară.
Instituțiile media trebuie să-și recâștige credibilitatea prin etică, verificare riguroasă și demontarea știrilor false. Jurnalismul de investigație trebuie susținut și protejat.
Populația trebuie să pună presiune pe orice decizie a guvernelor lumii ce contravine ori alterează adevărul, limitează drepturile omului, ori face atingere de orice natură a vieții libere si democratice a persoanei, astfel încât guvernele să fie trase la răspundere, iar vinovații să fie supuși anchetei.
Giganții digitali trebuie trași la răspundere pentru răspândirea manipulării, propagandei și a dezinformării. Transparența algoritmică și limitarea amplificării automate a conținutului sunt pași necesari, inclusiv dacă informațiile vin din surse controlate de stat.
Trebuie restabilit un contract social în care adevărul obiectiv este o valoare comună, nu o opțiune personală. În lipsa acestuia, societatea riscă să cadă în haos cognitiv și anarhie semantică.
Era post-adevărului nu este doar o problemă de percepție, ci o criză de civilizație. Adevărul, ca reper comun, stă la baza tuturor sistemelor funcționale: justiție, știință, politică, educație. Fără el, rămâne doar zgomotul informațional și dominația narațiunilor fabricate.
Ne aflăm într-un punct critic: putem alege să ne reconectăm la realitatea verificabilă sau să ne pierdem într-un labirint de iluzii confortabile.
Lupta pentru adevăr nu se mai dă doar în redacții sau în tribunale – ci în fiecare minte.
Adam Alexandru, fondator TOPX România
Comentarii